Plasturele, poziționat în centrul intrării în mașină, trece:
printr-un întinzător de pânză (a se vedea figura A, punctul 1),
într-o unitate de centrare-expandare a țesuturilor (fig. A, 2);
printr-o serie de dispozitive (derulatoare, palpatoare și supraalimentatoare).
Este târât apoi de două lanțuri (fig. A, 3), dotate cu plăci cu vârfuri metalice pe ele
pe care marginile sunt fixate prin presiunea a doua perii.
Prima parte a mașinii este caracterizată de prezența lanțurilor de mișcare articulate
pentru a fixa plasturele la înălțimea la care apare la începutul traseului. Lanțurile pot
să fie distanțate între ele în așa fel încât să le adapteze la înălțimea de rulare, care are loc
în a doua parte a mașinii.
Piesa trece apoi printr-o unitate de abur, unde o tavă de abur (fig.
A, 4), plasat sub centură, lovește țesătura cu aburul său, ajutând la uniformizarea acesteia
și să-i egalizeze înălțimea.
Țesătura, încălzită și umidificată, „relaxează”, permițând călcarea în zonele cele mai înguste
la înălțimea stabilită prin distanțarea lanțurilor.
Un aspirator (fig. A, 5) elimină excesul de abur.
Vaporizat și umed, trece într-un câmp de uscare (fig. A, 6) format din baterii radiante,
care fac materialul cald și uscat când iese.

O unitate de răcire (fig. A, 7) aduce materialul în starea sa finală, fixând înălțimea
setat pentru plasture.
La sfârșitul procesului, piesa este rulată în pachete mari sau mici sau stivuită
pe baza nevoilor operatiilor ulterioare pe care va trebui sa le sufere.